Life has betrayed me once again,
I accept some things will never change.
I've let your tiny minds magnify my agony,
and it's left me with a chem'cal dependency for sanity.

Yes, I am falling... how much longer till I hit the ground?
I can't tell you why I'm breaking down.
Do you wonder why I prefer to be alone?
Have I really lost control?

I'm coming to an end,
I've realised what I could have been.
I can't sleep so I take a breath and hide behind my bravest mask,
I admit I've lost control.

[link]

now look at my avatar... and keep in mind, i HATE LADY GAGA!!!!

Yea, i know, spring has just begun, people are happy, people are smiling,people are in love...but some are not not very fine.and i`m kinda sad.one of my best friends is leavin, no idea why,no idea where, and no idea when he`ll be back. i kinda feel like my dog has just died(i know,weird comparison).but i feel like i`ve no other person to take his role.he was a friend in need,ALWAYS,he was the one to make me laugh when i was sad, i could beat his ass off when i was mad(he didn`t get upset of such things,in fact he enjoyed it),dunno, hard times will be coming...less hangin out, going in clubs with friends.anyway, the university shit is lots of work, and...there is someone whom i`ll dedicate my free time. so, as a song says, i will survive.still,miss my "little bro" a lot. this journal is dedicated to him,as his Bday will be soon. Happy Bday Andrew! may all ur wishes come true!me and Cuarci will miss u...and also many others will.

this is the end of my creepy journal, so goodnight everybody and...check my friend`s profile if  u don`t mind.he`s a nice dude
Bye!!!

ok,thanks to all for your careness....i really didn`t expect it.i would have expected more a tsunami than this,but anyway thx to all those who tried to cheer me up.everything`s fine,great!i got plenty of inspiration for many new things to improvise.and....that`s life,shit happens all the time
p.s. asheghetam(to...u know whom i mean)...

uhm,i`m struggling to learn a new language right now.as i`m a fan of germanic languages and would like to move to another country(maybe the homeland of Opeth),i decided to learn this time a nordic language. the positive point is that i already know english/german so half of the way,is already done(i hope so).whoever is mastering a nordic language or is a fan of it, please write me.i`d like to share some ideas with you...
cheers!

Mă pierd pe un drum umbrit de preaîntâlniţii copaci vechi, din vremurile când omenirea abia învăţa ce înseamnă focul . Nu e nimeni aici, doar eu şi geamănul meu, amândoi parcurgând acelaşi traseu, şi poate, punându-ne aceeaşi întrebare.
Soarele mă vânează printre crengi, aruncând sadic cu săgeţi arzânde. Simt deja pietrele cum clocotesc şi îmi ard tălpile până ajung la moalele cărnii. E dureroasă calea pe care am pornit. Şi e neobişnuit de pustiu acest drum.
El fluieră pe lângă mine fericit de aceste clipe ale singurătăţii. Parcă nu ar simţi defel arşiţa,nici durerea de picioare, nici setea ce incepe să cuprindă trupul. Singurătatea de care are parte a devenit deja un drog pentru el şi-l întovărăşeşte precum îşi ocroteşte o mamă fătul în pântece.
Începe să se lase întunericul peste noi. Dar drumul pare a fi nesfârşit. Simt nevoia să ma întind la margine, pentru a-mi reculege forţele.
Într-un mod foarte nedesluşit aceste pietre, ce tot cotinuă şi continuă, îmi hrănesc suflarea cu o nouă energie. Sar deodată în picioare, ca un tigru pregătit oricând a da faţa cu greul.
El mă priveşte şi începe a râde. Apoi se pierde din nou sub domnia singurătăţii lăsându-mă aparent singură.
Îmi scutur straiele ponosite de praful cernit de trecerea vremii pe negrele pietre. Când privesc înainte văd deodată o sclipire la capătul drumului. O iau la fugă drept înainte, parcă mi-ar fi teamă să nu pierd acea licărire ce devenise drogul meu: speranţa.
Ajung la mult doritul sfârşit de drum şi realizez că el a rămas cu mult în urmă. Iar lumina îşi pierde din strălucire tot mai tare. De teamă să nu dispară o cuprind ca pe singura mea avere în braţe şi închid ochii.
Deschizând ochii observ că mă aflu tot în camera mea cu capul pe filele unui roman vechi. Trag aer în piept şi adulmec mireasma foilor vechi imprimate...
Îmi amintesc de el. Zâmbesc. Oricum nu s-ar fi grăbit să vină către lumină. Acolo era el în elementul lui, în singurătate. Iar eu, am ajuns acolo doar cu un anume scop. Oricum a fost doar un vis...
Mă ridic şi constat cu stupoare că straiele sunt incă prăfuite de la acea alergătură disperată. Oftez şi privesc pe geam, cu ochii pierduţi la parcul din apropiere. Acea cărare, dreaptă, pietruită, cu copacii bătrâni la marginea ei. Ce nebunie...